la-Bistrita.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii bistritenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Taxă specială pentru colectarea deșeurilor menajere în municipiul Bistrița

Agerpres

 

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că va propune introducerea unei taxe speciale pentru colectarea deșeurilor menajere, astfel încât să crească procentul celor care plătesc acest serviciu. Potrivit primarului, firma care se ocupă în prezent de ridicarea deșeurilor în municipiu și localitățile componente are contracte cu doar aproximativ 56.000 de persoane fizice, ceea ce reprezintă 73% din numărul real al celor care ar fi trebuit să achite acest serviciu. 

Începând din toamna acestui an, contractele de salubritate la nivelul întregului județ vor fi preluate de firma Vitalia, în baza proiectului privind sistemul integrat de management al deșeurilor, implementat cu fonduri europene, iar primarul Bistriței se gândește ca tariful practicat de această societate să fie încasat, sub formă de taxă specială, de municipalitate. 

"A apărut în luna iunie Legea 99/2014, care modifică legea salubrității și în care se prevăd sarcini exprese administrațiilor publice locale, care sunt obligate să introducă taxe speciale pentru salubritate pentru persoanele care nu au încheiate contracte de salubritate cu firmele de specialitate. Această prevedere schimbă radical poziția noastră și cred că vom putea ajunge la concluzia că este preferabil să percepem noi, ca și taxă specială, acel tarif lunar și să contractăm noi plata cu Vitalia, având în felul acesta un control mai bun al nostru față de firma respectivă", a spus primarul. 

Ovidiu Crețu a mai adus ca argument și faptul că gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale este de peste 95%, ceea ce va duce și la o mai bună colectare a taxei pentru deșeuri și la ridicarea presiunii existente asupra asociațiilor de proprietari și locatari, care trebuie să recupereze sumele neîncasate de la bistrițeni. 

Societatea care a câștigat contractul de gestiune a deșeurilor la nivelul județului Bistrița-Năsăud are termen până în 31 august să amenajeze platformele de colectare cu containere semi-îngropate în municipiul Bistrița. Potrivit licitației, firma va percepe un tarif unitar la întregul județului, care va fi de 3,5 lei pe lună de persoană, mai mic cu 50-60% față de tarifele practicate în prezent. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro |la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014