la-Bistrita.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii bistritenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Președintele CJ Bistrița-Năsăud susține că atragerea de fonduri europene este îngreunată de legea achizițiilor publice

Agerpres

 

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat marți, într-o conferință de presă, că legea achizițiilor publice reprezintă "principala piedică în atragerea de fonduri europene" și a cerut autorităților competente să ia măsuri, pentru a modifica legislația în domeniu. 

Declarația a fost făcută cu ocazia semnării unui contract de gestiune informatică a Registrului Agricol pentru 15 primării din mediul rural. Proiectul are o valoare de circa 3,7 milioane lei, finanțat în proporție de 98% din fonduri europene, prin programul POSCCE. 

"Solicit public, pe lângă partea pe care am făcut-o în scris, tuturor instituțiilor abilitate să găsească o soluție față de modul în care se derulează achizițiile publice în România. În momentul de față este un dezastru. Principala piedică în atragerea de fonduri europene este legea achizițiilor publice și modul în care reacționează instituțiile publice, gen Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Pentru un proiect extrem de simplu (gestiunea informatică a Registrului Agricol - n.r.), din punctul meu de vedere, am inițiat procedura de achiziție în februarie 2014 și, după un an și ceva, suntem în situația de a semna contractul. La modul acesta, dacă nu se găsesc soluții pentru a aduce legislația în concordanță cu ceea ce este în țările europene, va fi foarte greu și în următorul exercițiu financiar să atragem fondurile", a spus Radu Moldovan. 

O altă licitație menționată de Radu Moldovan, de la începerea căreia și până la semnarea contractului au trecut un an și opt luni, este cea în urma căreia s-a desemnat operatorul unic la nivel județean care se ocupă de colectarea deșeurilor. 

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a afirmat că există firme care participă la licitații și depun apoi contestații, pe care și le retrag doar "contra anumitor sume".

"Sunt, din păcate, multe firme care contestă de dragul de a contesta, ca pe urmă, cu tot felul de neînțelegeri neortodoxe, să facă târguri și să-și retragă contestația contra anumitor sume. Din păcate, din ceea ce se discută în piață, există și astfel de firme", a declarat Moldovan. 

În opinia acestuia, una dintre modificările legislative care ar trebui făcute ar fi ca sumele rezultate din evaluarea proiectelor să nu mai fie făcute publice înainte de licitație, astfel încât să fie eliminate "ofertele neserioase".

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro |la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015