la-Bistrita.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii bistritenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Consilierii județeni ACL reclamă că doar primăriile unde a câștigat Victor Ponta au primit bani de la CJ Bistrița-Năsăud

Agerpres

 

Consilierii județeni PDL și PNL din Bistrița-Năsăud au reclamat marți, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean în care s-au repartizat pe unități teritorial-administrative sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2014, că doar primăriile în care Victor Ponta a câștigat în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au primit bani.

Este vorba despre cele 16 primării din județ, din totalul de 62, unde candidatul Alianței PSD-UNPR-PC a obținut peste 50% din voturile valabil exprimate, cărora li s-au repartizat, în total, 1,672 milioane lei. 

Consilierii opoziției au invocat lipsa fundamentării acestor alocări și a unor criterii obiective și au cerut o pauză de consultări, ulterior venind cu propunerea ca fiecare comună să primească câte 26.900 lei, iar restul sumei de 111.800 lei să fie alocat orașului Sângeorz Băi. Cu toate acestea, varianta finală votată a fost cea propusă de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan (PSD), care a întrunit 17 voturi pentru și 11 împotrivă. 

"Ce să mai întrebăm de criterii sau să mai compromitem și executivul Consiliului Județean? Din punctul meu de vedere, nici nu aveam nevoie de 15 minute pauză ca să constat că de fapt este un fond de premiere pentru primarii unde a câștigat PSD. Sincer, sper să nu se supere că le-ați dat diferit și sper să nu se supere nici cei cărora nu le-ați dat, pentru că bănuiesc că a muncit toată lumea", a spus, în ședință, consilierul județean Flori Urîte, prim-vicepreședinte al PDL Bistrița-Năsăud. 

În replică, președintele Consiliului Județean, care este și lider județean al PSD, a spus că banii au venit ca un sprijin din partea Guvernului.

"Banii nu sunt de la Consiliul Județean, este o ordonanță de urgență (OUG 59/2014 - n.r.) dată de un guvern care este în recesiune economică și în criză, dar a găsit soluții să mai acorde anumite sume pentru echilibrarea bugetelor locale. Din întreaga sumă, 80% se repartizează, așa cum prevede Legea 273, legea finanțelor publice locale, pe criterii, de către Direcția de Finanțe. Aici e o sumă de 20% la dispoziția plenului Consiliului Județean pentru a mai face echilibrările necesare", a explicat Moldovan. 

Potrivit hotărârii luate marți de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, cinci primării au primit câte 50.000 lei, patru câte 100.000 lei, trei câte 130.000 lei, două câte 200.000 lei, una a primit 80.000 lei, iar o alta, 152.000 lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro |la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014